Am din nou acel sentiment. Simt acea racoare care ma
cuprinde si nu imi mai da drumul deloc; nu pot sa fug, nu pot sa gandesc, nu
pot sa respir indeajuns... si totusi este placut sa fiu cuprinsa strans de
niste aripi uriase , albe si pufoase, asa cum le vad mereu, de fiecare data
cand ma ating. Uneori nu vreau sa mai plece, vreau sa ramana cu mine, sa nu ma
mai simt singura.. si acum simt ca se apropie, astept cu nerabdare momentul in
care o sa fim fata in fata si voi vrea sa ramana la mine, sa nu mai plece...
Ultima data cand
l-am vazut i-am spus ca o sa imi fie dor, si chiar imi este, dar mai sunt
cateva clipe si ne vom vedea iar. Aceste clipe parca trec greu acum, timpul
parca sta in loc; il urasc, niciodata nu mi-a fost prieten bun.
... ii soptesc
mereu cuvinte dulci, imi fac curaj si pasesc si eu, usor, marunt, inaintea lui.
Sunt mii de fluturi neastamparati in interiotul meu care ma nelinistesc pana la
venirea lui. Si da, cred ca este iubire pura, eu asa o definesc, asa vreau sa
cred ca este si nimeni nu imi poate lua aceasta dragoste.
Deja stiu cum va
veni… un fulg, apoi inca unul si inca unul, apoi o multime, care se vor
asterne si vor crea o patura alba si pufoasa. Ma voi aseza pe spate si voi
face ingerasi pe zapada si atunci nimeni nu va reusi sa imi tulbure zambetul.
Voi convinge pe toata lumea ca a venit iarna, ca zapada a pus stapanire pe tot
ce poate atinge, ca sarbatorile de iarna aduc ceva special, ca ele vor umple
sufletele cu bucurie si speranta, vom fi mai apropiati unii de ceilalti, ne vom
bucura de magia clipelor si vom uita pentru moment de lucrurile urate; nu vom
stii de ura, de necaz, de rautati si vom zambi fiecarui fulg de nea.
